Istoria dezvoltării fierului ductil

Aug 02, 2026

Lăsaţi un mesaj

Cercetările arheologice moderne au scos la iveală o mulțime de rămășițe și artefacte legate de turnarea fierului în situl Houduanwan, situat în partea de sud-vest a districtului orașului de Est al capitalei antice Zheng-Han din orașul Xinzheng. Acoperind o suprafață de aproape 100.000 de metri pătrați, acest site a servit ca un atelier de stat pentru unelte de turnare și unelte agricole în timpul perioadei de la mijlocul până la sfârșitul statelor războinice. Descoperirea unui cuptor de decarburare la situl Houduanwan a împins istoria cunoscută a fierului ductil chinezesc cu cel puțin 200 de ani, plasându-l cu peste 2.000 de ani înaintea Occidentului.
În 1722, francezul René Antoine Ferchault de Réaumur producea fontă maleabilă cu inimă albă. Mai târziu, în 1826, americanul Seth Boyden a inventat fonta maleabilă cu inimă neagră.
Până în anii 1920, progresele cercetării privind componentele cheie (cum ar fi carbonul și siliciul), efectele elementelor de aliere, metodele de topire și tehnicile de inoculare au dus la apariția așa-numitei „fonte de calitate superioară”. În consecință, proprietățile materialelor s-au îmbunătățit semnificativ, iar domeniul de aplicare sa extins într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, din cauza dezavantajului fundamental al durității scăzute, domeniul său de aplicare nu a reușit să se extindă rapid.
În 1947, cercetătorul britanic H. Morrogh a descoperit un tip de fontă care conținea grafit sferoidal în stare de turnare.
În 1948, fonta ductilă a fost produsă prin adăugarea de ceriu (Ce) la fonta cenușie cu conținut ridicat de carbon, cu conținut scăzut de sulf și cu conținut scăzut de fosfor, menținând un conținut de Ce rezidual de peste 0,02%. Aproape simultan, Gagnebin și alții de la International Nickel Company (INCO) din Statele Unite au obținut același rezultat prin adăugarea de magneziu (Mg) în fontă și menținerea unui conținut rezidual de Mg de peste 0,04%.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lipsa de crom - un element esențial pentru producerea fontei albe martensitice rezistente la uzură - a făcut căutarea unor elemente de înlocuire o problemă urgentă. În consecință, a fost efectuată o investigație sistematică a potențialului de formare a carburilor al diferitelor metale și metale de tranziție capabile să se lege chimic cu carbonul; magneziul a fost inclus în acest studiu. Pentru a atenua stropirea violentă care apare în timpul adăugării de magneziu, au fost folosite aliaje de Cu-Mg (80/20) și Ni-Mg (80/20). Rezultatele au demonstrat că magneziul nu numai că a servit eficient ca înlocuitor pentru crom, dar a prezentat și un efect semnificativ de desulfurare atunci când o anumită cantitate reziduală a rămas în fierul topit. Pe baza acestor descoperiri, cercetările au fost extinse de la fonta albă la efectele adăugării de magneziu la fonta cenușie. Când s-a adăugat 0,5% magneziu la fonta cenușie care conține 3,5% C, 2,25% Si și 2% Ni, rezistența la tracțiune a atins 78 kgf/mm² - depășind cu mult așteptările inițiale (fonta obișnuită cenușie măsoară de obicei aproximativ 13 kgf/mm²).

Trimite anchetă